desenează-ţi un bec pe peretele grotei şi fă-te că ai lumină. dă-i un nume, scoate-l din anonimitate. socializează cu el, spune-i numai şi numai pe nume: "departe!". vizualizează un drum până la departe şi spune-ţi că alea sunt într-adevăr dale de piatră şi nu umbre de paşi cum credeai.
nu privi în jos, doar nu vrei să vezi că podul e de fapt o sfoară în franjuri. nu, în nici un caz nu ai nevoie de frică; frica e meta-ficţiune pe care ţi-o scrii din proprie iniţiativă. priveşte în schimb în sus, îmbrăţişează-ţi pleoapele cu cuburi de gheţă gata să-şi asume orice lacrimă a ta, gata să jure că nu curge decât reacţia lor la căldură. cască bine ochii şi spală-te pe faţă cu orice ai la dispoziţie, priveşte în sus şi ai să vezi din ce în ce mai multă lumină. poate chiar suficientă cât să nu mai vezi becul.
deschide orice program de editare text şi scrie primele imagini care-ţi trec prin minte. nu te mai preface că vezi în nimic un ambalaj sub care, dacă-l desfaci suficient de abil, găseşti ascunsă o concluzie raţională. renunţă la asta şi poate chiar ajungi la o concluzie optimistă. şi, bineînţeles, nu uita să aprinzi becul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu