peste nu foarte mult timp urmează să spun pa unei clădiri. pot să împart patru ani de aceleaşi coridoare în patru ere sonore diferite, ca o copie xerox a unei copii xerox a unei copii xerox a unei alte copii xerox. dar claritatea nu scade odată cu nr.crt. ci zigzaghează în voie. odată cu fixaţia anului, emisă cu loialitate de acelaşi ipod indestructibil până la proba contrarie, se schimbă ceva din sufletul unghiurilor drepte peste care am călcat în aproape fiecare zi a săptămânii, se schimbă galbenul plăcilor decorative de sub pământ. de ce tind să-mi împart trecutul recent în mici ere, încă nu mi-am explicat. în fiecare dulap există sertarul audio, sertarul cu termometru şi grad de noroi pe tălpi, sertarul cu asocieri de ambalaj textil, sertarul de gusturi şi arome, sertarul de cifre. când mănânc cireşe, nu scuip numai sâmburi, ci şi amintirea cireşelor de anul trecut pe vremea asta. şi în special a cireşelor de acum doi ani pe vremea asta. ca un autocolant care de dezlipeşte încet dar sigur de vitrina în care s-a expus până la decolorare.
am jonglat în ultimele zile cu întrebarea: ce am învăţat despre mine în liceu? to begin with, "în liceu" are două dimensiuni, una temporală şi una spaţială. cine ştie, poate următoarele trei săptămâni voi avea revelaţia secolului. speaking of, spuneam într-o vreme că 2007 a fost black holes şi 2008 a fost revelations. până acum, 2009 e conversaţia din metrou.
nu pot să ţin un jurnal fără să calc în bocanci cronologia. ceea ce e logic: ar trebui să pun pauză vieţii. pot asta? vreau asta? nu. şi jur că scriu mai bine şi mai coerent în jurnal decât aici. şi jur că mă apuc de învăţat pentru bac. după tiff.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu